Din punct de vedere investițional, Republica Moldova se califică drept o destinație atractivă și cu potential de business crescut pentru jucătorii internaționali datorită amplasării geografice, cadrului fiscal și legal, precum și existența forței de muncă calificată. De asemenea, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană precum și a Acordului privind Zona de Comerț Liber din cadrul CSI au sporit încrederea jucătorilor internaționali care începând cu 2014 au acordat o nota de încredere acestei țări, fapt demonstrat prin creșterea investițiilor străine noi pe parcursul ultimilor 6 ani. Totodată, pentru anul 2020, inclusiv Banca Mondială prin programul Doing Business a clasificat Republica Moldova pe locul 48 în lume ca țară cu poțential de business pentru investitori.
Care sunt aspectele fiscale esențiale pe care un investitor ar trebui să le ia în considerare?
Impozitul pe profit
Persoanele juridice pot invoca, în funcție de nivelul activității desfășurate, unul din cele 2 regimuri fiscale detaliate mai jos:
- Impozit de 4% din venitul obținut (pentru agenții economici care nu sunt înregistrați ca plătitori de T.V.A.); sau
- 12% din venitul impozabil (pentru restul categoriilor de agenți economici).
Astfel, atât timp cât persoana juridică nu este înregistrată în calitate de plătitor al T.V.A., aceasta poate datora statului anual un procent de 4% din venitul obținut. În caz contrar, persoana juridica va calcula, datora și plati un impozit de 12% din venitul impozabil, calculabil la sfârșitul perioadei fiscale. Bineînțeles, în cel de-al doilea caz, persoana juridică poate beneficia de anumite deduceri. De asemenea, relevant de reținut pentru orice companie la început de drum este că pierderile fiscale vor putea fi folosite pe o perioadă de până la 5 ani.
Impozitul pe dividende
Impozitarea dividendelor beneficiază de un tratament fiscal preferențial în Republica Moldova, în scopul atragerii investițiilor în economia locală, fiind setată la o rata fixă de 6%. Adițional, Republica Moldova a semnat 50 de tratate internaționale pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, iar impozitul pe dividende poate fi diminuat, în dependență de prevederile tratatului cu țara de rezidență a investitorului străin.
De asemenea, dividendele pot fi distribuite atât după încheierea exercițiului financiar cât și anticipat în cursul anului, la decizia acționarilor.
Taxa pe valoarea adaugată (T.V.A.)
Regimul fiscal din Republica Moldova prevede mai multe cote de T.V.A., precum:
- 20% – cota standard, aplicabilă mărfurilor și serviciilor importate, precum și livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
- 12% – cota redusă, aplicabilă domeniului HoReCa: (i) servicii de cazare, indiferent de categoria de confort, și (ii) la produsele alimentare și/sau băuturi consumate imediat în spații special amenajate;
- 8% – cota redusă, aplicabilă produselor de importanță socială (panificație, medicamente, gaze naturale, zahăr și altele);
- 0% – cota redusă, aplicabilă pentru mărfurile și serviciile exportate, energie electrică, mărfuri și servicii livrate în Zone Economice Libere, precum și altele.
Totodată, înregistrarea în calitate de plătitor al T.V.A. se poate efectua benevol în orice perioadă, dar devine obligatorie la momentul în care, timp de o perioadă de 12 luni consecutiv, persoană juridică a efectuat livrări de mărfuri sau servicii impozabile în sumă ce depășește 1,2 milioane de lei (~ EUR 57k).
Câștigurile de capital
Republica Moldova a instaurat un impozit de 12% aplicabil pentru câștigurile de capital obținute de persoanele fizice rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova. Cu toate acestea, suma creșterii de capital, în scopul impozitării, este egală cu 50% din suma excedentară creșterii de capital, determinată conform prevederilor legislației fiscale. Cu alte cuvinte, doar 50% din profitul obținut în urma unei vânzări va face obiectul impunerii cu cota de 12%.
Impozite salariale
În Republica Moldova, veniturile salariale și cele asimilate salariilor sunt impozitate după cum urmează:
- Impozit pe venit în marime de 12% (suportate de angajat); si
- Prime de asigurare obligatorie de asistență medicală în mărime de 9% (suportate de angajat); si
- Contribuții de asigurare socială în marime de 24% (suportate de angajator).
Adițional, angajații pot beneficia de tichete de masă zilnice cu valoarea între 35 MDL și 45 MDL, care nu sunt impozitate, și transport la locul de muncă.
Alte taxe
Cele mai des întâlnite taxe aplicabile activității întreprinzătorilor în Republica Moldova sunt:
- Taxa pe bunurile imobiliare, ce se datorează de contribuabili în dependență de valoarea bunurilor, fiind stabilite de autoritățile locale în limita de:
- Pentru apartamente și case – de la 0,05% la 0,4%;
- Pentru terenuri agricole – de la 0,1% la 0,3%;
- Pentru clădiri comerciale – 0,3%.
- Taxa de amenajare a teritoriului, care poate fi în mărime maximă de 200 MDL per angajat/an;
- Taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii (stabilită de către fiecare administrație teritorială în mod individual, în Chișinău fiind stabilită până la 100.000 MDL – approx. 4.700 EUR).
Taxe vamale
Bunurile care traversează hotarele Republicii Moldova fac subiectul controlului vamal. În linii generale, taxele vamale sunt stabilite ad valorem, variind de la 0% la 10%, sau fiind exprimate în mărimi absolute per unitate cantitativă. De asemenea, taxe adiționale pentru procedurile vamale sunt aplicabile pentru:
- Procesarea vamală a bunurilor;
- Procesarea declarației vamale;
- Eliberarea certificatului de origine a bunurilor sau aplicarea ștampilelor.
Actualmente, contribuabililor li se oferă mai multe regimuri vamale aplicabile mărfurilor, precum:
- Definitiv (import sau export);
- Suspensiv (tranzit, antrepozit vamal, perfecționare activă/pasivă, admitere temporară).
Menționam că Republica Moldova aplică prevederi preferențiale pe baza Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană și privind Zona de Comerț Liber din cadrul CSI.
Zone Economice Libere
Zonele Economice Libere („ZEL”) sunt zone special amenajate, pentru investitorii locali și internaționali, care oferă regimuri fiscale preferențiale, cu scopul încurajării investițiilor și stimulării economiei. În 2020, spre exemplu, existau 7 zone economice libere, cu 34 de subzone, înregistrând circa 213 companii cu peste 16.500 angajați.
Printre cele mai mari beneficii oferite companiilor care sunt rezidenți al acestor zone se numară:
- Scutire de 50% din cota impozitului de 12% pentru venitul obținut din exportul mărfurilor (serviciilor) originare din ZEL în afara teritoriului Republicii Moldova;
- Scutire de 25% din cota impozitului de 12% pentru venitul obținut din alte activități decât exportul de mărfuri sau servicii;
- Scutire totală timp de 3 ani de plata impozitului pe venit, ca rezultat al unei investiții de cel puțin 1 milion USD;
- Scutire totală timp de 5 ani de plata impozitului pe venit, ca rezultat al unei investiții de cel puțin 5 milioane USD;
- Scutire pentru plata accizelor pentru mărfurile introduse în ZEL;
- Nu se aplică TVA mărfurilor și serviciilor livrate în interiorul ZEL.
Facilități pentru companiile din parcul IT
Republica Moldova a introdus în legislația sa un concept nou de „Parc IT”, care reprezintă o platformă specială ce permite companiilor din domeniul IT să beneficieze de un regim fiscal preferențial, precum și diverse facilități privind procedurile de raportare către autorități și o gamă largă de activități eligibile.
Companiile membre ale Parcului IT achită lunar o taxă unică de 7% din venitul provenit din vânzări, dar nu mai puțin de 30% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, pentru fiecare angajat, precum și o cotizație de membru, calculată și actualizată anual de către administrația parcului IT. De asemenea, în acest impozit se includ toate taxele salariale (impozit pe venit, contribuții sociale și prime de asigurare obligatorie de asistență medicală), precum și impozitul pe profit, impozitul pe bunurile imobiliare dar și unele neincluse în impozitul unic, precum T.V.A, impozitul pe venit reținut la sursa de plată, accizele și altele.
Conceptul de Parc IT nu îi leagă pe angajatori sau angajați de un anumit loc fizic, aceștia având posibilitatea să lucreze oriunde în Republica Moldova, iar astfel foarte mulți investitori și-au manifestat interesul față de acest proiect. De asemenea, Republica Moldova aplică și conceptul de „Visa IT”, ce presupune un proces simplificat de atragere a specialiștilor și managerilor din domeniul IT, oferindu-le un permis de ședere în Republica Moldova.
Relațiile cu autoritatea fiscală
Ca urmare a reformelor în domeniul digitalizării serviciilor fiscale, toate declarațiile fiscale pot fi depuse electronic, precum și multe relații cu alte autorități pot fi reglementate electronic, de la distanță.
În cazul în care contribuabilii au întrebări referitoare la implementarea anumitor scenarii sau doresc să afle opinia autorităților asupra unor implicații fiscale – aceștia pot adresa scrisori autorităților, iar răspunsul urmează a fi primit, de regulă, în termen de 30 zile. Adițional, în cazul în care contribuabilii doresc o Soluție Fiscală Individuală Anticipată de la autorităților fiscale, aceștia o pot solicita contra unei sume de 30.000 MDL – 60.000 MDL (aproximativ 1.400 – 2.800 EUR).
Majorările de întârziere pentru impozitele și taxele datorate constituie 0,0355% per zi, iar termenul de prescripție general pentru efectuarea controalelor fiscale reprezintă 4 ani (cu anumite excepții pentru cazurile de crime economice).
Tratate internaționale
Republica Moldova a semnat, la momentul actual, 50 de tratate internaționale pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, astfel eliminând sau micșorând rata de impozitare pentru anumite venituri.
De asemenea, Republica Moldova a semnat și 19 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, oferind posibilitatea aplicării legislației din domeniul asigurării sociale pentru asigurările de boală, accidente și pensii între țările semnatare.
Un alt indicator al faptului că Republica Moldova aplică prevederile internaționale este că legislația fiscală locală prevede posibilitatea, în cazul în care se aplică conținutul tratatelor internaționale, acestea să prevaleze asupra legislației fiscale din Republica Moldova, iar în cazul unor cote diferite dintre prevederile acestora și cele din legislația Republica Moldovei – se vor aplica cele mai preferențiale pentru persoana juridică.